În data de 22 februarie 2017, cei de la NASA au făcut un anunț extraordinar. Nu, din păcate nu a fost incă descoperită viața inteligentă în cosmos, dar descoperirea cu siguranță reprezintă un pas către acest scop universal: la distanță nu foarte de mare de Pămant (în termeni astronomici), a fost descoperit un sistem solar ce cuprinde cel puțin 7 planete asemănătoare Pămantului în termeni de masă și mărime. Este pentru prima dată când astronomii au descoperit un număr atât de mare de planete terestre orbitând o singură stea, iar acest sistem solar ar putea fi cea mai bun loc din galaxie pentru a cauta viață extraterestră. Chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla însă, TRAPPIST-1 va oferi oamenilor de știință o oportunitate fără precedent pentru studierea formării sistemelor solare și comportamentului lumilor stâncoase. Iată ce știm până în prezent:

Impresie artistica asupra TRAPPIST-1. Foto: scitechdaily.com
1. TRAPPIST-1 este o stea pitică ultra-rece aflată în constelația Vărsătorului, la aproximativ 39 de ani lumina față de Pământ; este de 10 ori mai mică și de 2.5 ori mai rece decât Soarele, cu o rază de acțiune de doar 11,5 % din cea a Soarelui, respectiv cu o masă de doar 8% din cea a Soarelui; are un diametru de aproximativ 79.000 km și o greutate de circa 1.59 x 1029 kg;
2. TRAPPIST-1 a fost descoperită în 1999, ca parte a unui studiu astronomic al întregului cer; sudiul a fost cunoscut drept “Two Micron All-Sky Survey” (prescurtat 2MASS) și realizat de NASA în colaborare cu universitățile din SUA; numele original al stelei este 2MASS J23062928-0502285;